Zilnic, fiecare dintre noi incearca sa faca tot ce ii sta in putinta pentru a arata cat mai bine. Atunci cand vine vorba de ingrijirea noastra, aceasta ar trebui sa devina o rutina zilnica, pe care sa o respectam cu sfintenie. Nu trebuie sa facem compromisuri atunci cand vine vorba de respectarea
Mai exact, primul pas fundamental în ceea ce privește menținerea unui păr sănătos este ritualul de spălat. Astfel, specialiștii susțin că temperatura apei este importantă, motiv pentru care nu trebuie să folosești nici apă rece, nici fierbinte, ci doar călduță.
Compozitorul celui mai frumos vals din lume, sărbătorit la Focșani la împlinirea a 85 de ani de viață Pastia" focșănenii sunt invitați, de la ora 19.00, la un spectacol de gală, prilejuit de aniversarea a 85 de ani a marelui compozitor Eugen Doga, cel care a dăruit umanității capodopere muzicale universale precum valsul din
Afla secretele unui par frumos. VIDEO! Afla secretele unui par frumos. Publicat: Miercuri, 10 Noiembrie 2010, 00:00 Actualizat Luni, 02 Iulie 2012, 21:47 . Ne cade parul, dar nu face nimic pentru asta. Dam vina pe stres si ne tratam, eventual, cu un sampon vazut intr-o reclama la televizor.
Cred ca cea mai buna metoda de a avea un par impecabil, e spalatul si coafatul. Un par murdar, unsuros, nu ajuta nici o femeie sa arate bine, indiferent cat e de frumoasa sau de bine imbracata", spune vedeta. Galbenus si miere. Precum celelalte vedete care si-au transformat parul intr-o sursa de venit, Andreea Raicu - imaginea produselor Head & Shoulders - are mare grija de podoaba sa capilara.
Alexandru Muraru: Sigur că ele pot să sufere modificări, dar era esențial ca aceste legi să fie promulgate, pentru că altfel, în acest calendar de până
necbj8k.
secretele unui par frumos